Inceputuri…

Ma tot gandesc de cateva zile sa scriu un post in care sa iti spun de ce te iubesc, nu ca n-ai sti, dar asa, poate iti face placere sa iti reamintesc (mie imi face, tocmai de-aia la finalul postui, primesti leapsa! Sa te vad atunci!)
Voiam sa dezvolt, cineva mi-a zis (Ana, ca doar cu ea locuiesc si ea vede ce fac pe aici) ca ar fi mai dragut si ar avea un impact mai mare sa iti scriu cu liniuta 100 de motive pentru care te iubesc. O sa fac si asta, la un moment dat, dar… pana atunci, lasa-ma sa dezvolt.
Sa o luam de la inceput. De ce te-am placut? Pentru ca vorbeai frumos, pentru ca pareai bine crescut (zic pareai nu pentru ca intre timp, cunoscandu-te, mi-am dat seama ca nu ai fi, dar atunci nu stiam ca voi ajunge sa te cunosc mai bine, mult mai bine), faceai o impresie foarte buna. Erai un domn care impunea respect, desi nu schimbasesi inca prefixul varstei. Te-am placut pentru ca era dechis, si aveai o privire sigura, nu iti fugeau ochii, nu aveai nimic de ascuns, nu evitai contactele vizuale directe. Te-am placut pentru ca te-ai fastacit cand am intins mana sa facem cunostinta, pentru ca totusi mi-ai zambit sincer cand m-ai vazut, te-am placut pentru accentul tau adorabil…
Te-a placut si pentru entuziasmul de care ai dat dovada cand ai vazut ca iti invatasem numele de familie, ma rog, stiam sa il scriu… dupa ceva timp am indraznit sa il pronunt (inca mai am foile pe care am scris pe 6 august acum un an si ceva, in ziua in care ne-am cunoscut… cel putin inainte sa ma mut le aveam, si tu aveai una…)
Hmm, de ce te-am mai placut? Aveai un mod de a zambi irezistibil (inca ai!) si ochi superbi… Eeeh, ce vremuri! Si aveai cioc… Eeeh, ce vremuri! (ASTEA de ACUM, fara cioc, nu alea de atunci!).
Te-am placut pentru m-ai facut sa rad, pentru ma simteam bine cu tine, pentru ca m-ai sunat la ceva timp dupa ziua respectiva si, desi urasc sa vorbesc la telefon, am avut cea mai frumoasa si degajata discutie, de peste 6-7 minute… Nu m-ai stiu de ce m-ai sunat, cert e ca am vorbit de multe lucruri…
Te-am iubit cand, dupa luni de zile, am aflat ca ai cautat un pretext pentru a indrazni sa ma suni.
Simt nevoia sa iti spun tare multe lucruri, si simt nevoia sa le zic asa cum imi vin in cap, fara logica, fara ordine cronologica… ma chinui totusi, de dragul unora care ne citesc blogurile si nu stiu povestea noastra, si poate ar vrea sa o stie… Imi pare rau ca nu imi iese.
Ca orice poveste de dragoste, e frumoasa… Toate sunt. Dar toti credem ca a noastra e ea mai frumoasa. In egoismul meu, normal ca si eu cred, de fapt, nu cred, STIU ca a noastra e ea mai frumoasa.
O sa povestesc altadata mai pe larg… ma apucasem sa scriu de ce te iubesc, ce imi place la tine, cu ce m-a schimbat relatia cu tine, dar sunt atat de multe lucruri de scris, incat trebuie sa ma organizez… Sper sa nu fii dezamagit, pui, ca nu am scris lucruri concrete.
O sa scriu cat de curand, sa imi limpezesc gandurile… sa imi stabilesc prioritatile… sa imi dau seama de ce te iubesc… as lua-o rational, dar nu cred ca ajuta…
Citisem mai demult intr-o carte, nu imi amintesc care, asa ca nu risc sa dau niciun titlu, urmatoarea fraza:

“Iubire, iubire, n-ai sa te impaci niciodata cu ratiunea?”

Cu siguranta nu ar avea rost sa o iau rational… desi, am si motive rationale sa te iubesc.
Ti-am scris pentru ca voiai sa iti scriu, nu am reusit sa scriu ce am vrut eu insa, sper ca nu esti si tu dezamagit…
Pentru leapsa, te provoc sa scrii un post depre ziua de 6 august.. ce iti amintesti tu: fapte, impresii.. diverse, iar eu promit sa iti scriu acel post mult promis, la care inca lucrez: De ce te iubesc?
(as putea sa il scurtez si sa zic: “de ce nu te-as iubi?”, dar nu vreau sa dau raspunsuri atat de vagi…)

SO, tu esti…