Ziua de 3 septembrie începuse ca o zi ciudată, vorbisem cu tine, totuși, nu ne urasem “La mulți ani”… La un moment dat am zis eu și mă luam de tine așa în glumă că ai uitat… Tu te-ai mulțumit să spui atât: că tu nu uitaseși. Mă rog. Nu am înțeles la momentul ăla nimic. Mă simțeam puțin ciudat… de dimineață trebuia să merg la tine, să primesc cheia. Mă simțeam ciudat, tare ciudat!… mai ales că vorbisem pe mess mai mult decât de obicei cu tatăl tău.
Din fericire, discuția ajunsese într-un punct în care îmi dădea detalii despre plecare… când am auzit că în plan este menționat un taxi, am zis că poate e un semn 
)
L-am sunat pe tata, i-am propus o afacere, să îi ducă pe ai tăi la aeroport. A acceptat. Oricum avea drum pe acolo, e drept că avea la Otopeni, nu la Băneasa, că avea la 18, nu la 15, dar ce mai contează? Detalii, detalii… Așa că nu m-am mai dus singură la ai tăi după cheie, m-am dus cu tata.
Pe parcurs am aflat că tata avea treabă la aeroport la 19:45… și cum am mers și eu să îi conducem pe ai tăi, ar fi însemnat ca de la ora 14:45, până la ora 21:30 să mă care după el…. Evident, era exclus, așa că… a zis să îi ducem pe ai tăi, ne întoarcem acasă, mă lasă pe mine și pleacă el iar. Inițial credeam că stăm cu ai tai până pleacă… și apoi mergem direct să ia el pe cineva de la aeroport. Mă rog, multe detalii inutile.
Ideea e că a fost ok… Am ajuns la tine, am urcat… eu singură… am ajuns, și…apoi am coborât cu toții și cu bagajele și ne-am îndreptat spre mașină.
L-am lăsat pe tatăl tau în față… și bine am făcut, cred. Mi se părea normal sa stea în față. Sper că nu s-a supărat nici el și nici mama ta. Eu dacă m-ar pune cineva în spate, departe de tine, aș face urât. Foarte urât! 
Așa, s-a vorbit tot drumul, a fost foarte ok. Pe drum, tatăl tău și-a amintit de actele lui Marius (Marius îmi zisese că trebuie să primesc niște acte pentru el, dar uitasem și eu).
Oricum, aveam cheile, dacă Marius dorea, mă duceam să îi aduc actele, dar.. Marius nu a dorit.
Așa… după asta am venit acasă… nu mai știu ce am făcut, tu nu erai… aa, știu ce am făcut. O mare prostie.. mi-am pierdut un cont important de yahoo. Foarte important. Am fost irascibilă tot restul serii… cu toate că…. spre seară a venit la mine o mașină… iar o tipă drăguță mi s-a adresat:
Anca?
Eu: Da…
În 3 minute a scos din mașină un buchet superb de trandafiri. Am rămas mască și eu și mama și toată strada, pentru că toți vecinii erau pe stradă…
Am întrebat dacă e vreun bilet, că mama întreba de la cine e. A zis că nu e bilet și că persoana a dat și numărul meu de telefon, deci e cineva apropiat, spunea tipa zâmbind. Tot ea mi-a zis că… mă sună a doua zi dacă află de la cine sunt florile. Am un feeling că și dacă afla, nu mă suna ea… la ce nume simplu de pronunțat ai tu!
Mi-au trebuit 20 de secunde să mă dezmeticesc.. și da, privirea mea a fost priceless… Nu ca atunci când am primit pixurile, că atunci erai tu de față și mă simțeam în largul meu, aici era un Priceless mai reținut.
Mi-au trecut prin cap 3 lucruri…Tu, spunându-mi calm că nu ai uitat că e ziua noastră, tot tu întrebându-mă cu o zi în urmă ce adresă am eu, tu… spunându-mi ceva ce îmi întristase ziua.
Din 3 lucruri care îmi trec prin cap, 3 au legătură cu tine…
Deși erai tare încântat de faptul că mă duc la ai tăi, că o să primesc cheie etc., mi-ai interzis să rămân la tine în acea seară. Oricum nu intenționam, dar m-a rănit mult modul în care o spuseseși tu…
În secunda în care îmi țineam în brațe florile de la tine, deși erai la 2000 de km depărtare… mi-am dat seama de ce nu voiai să dorm la tine în acea seară.
Pentru că le spuseseși să livreze florile pe adresa mea…
Începuse ca o zi ciudată… a continuat ca fiind o zi minunată, pentru ca în final… să fie o zi tristă…
Ce pot să zic, că te iubesc și îți mulțumesc pentru flori… dar starea mea e acceași ca acum 2 zile… Îmi vine să vărs, mă doare capul… și sunt la pământ din cauza contului…
Și ca să pună capac, m-am certat puțin și cu tine… și te-am supărat prin atitudinea mea… Momentan nu o pot schimba. Așa mă simt, așa mă port…
